dr.Teodor Caba

Medicina traditionala chineza, cu o vechime de peste 5000 de ani, consta din acupunctura, masaj chinezesc, gimnastica energetica si, desigur, farmacopeea chineza cu ceaiurile sale. Acupunctura, aceasta superba arta terapeutica, se bazeaza pe plasarea judicioasa a unor ace in puncte cu delimitare anatomica precisa pe corpul omenesc, conform unor legi de actiune care au la baza aceste concepte filozofice. Edificiul teoretic si practic al acupuncturii se bazeaza pe doua notiuni principale:

1- notiunea de energie Qi, tradusa prin activitate functionala, sau, mai nou, prin “bioenergie”. Ea este inclusa in idea de unitate, este energia care guverneaza Universul ca macrocosmos, avand reflectarea sa in om ca microcosmos. Qi-ul se manifesta sub doua forme alternante si complementare: energia de predominanta Yang, pozitiva, si energia de predominanta Yin, negativa; sursa sa ar putea fi polarizarea originara a principiului Marelui Vid. Ideea de vid reprezinta, pentru filizofia antica chineza, elementul central in mecanismul lumii obiectuale, starea suprema a obarsiei – DAO. Conform acestui principiu s-a transformat lumea.

2 - existenta unor zone cutanate bine definite, cunoscute de acupunctori sub denumirea de "puncte"; anticii le numeau “Tsing”, adica puturi, intrucat ele sunt mai degraba niste locuri spatiale decat puncte in sens geometric. Aceste puncte sunt repartizate pe anumite traiecte liniare ce strabat corpul uman, numite meridiane. Circulatia bioenergiei este cea care structuralizeaza sistemul de meridian, iar telul acupuncturii este de a interveni stimulator sau inhibitor asupra acestor canale energetice care, desi invizibile, trebuie considerate reale datorita efectului pe care-l are inteparea punctelor situate de-a lungul lor.


Dupa cum sesizati, Yang si Yin reprezinta lucruri contrare:Yang – energie, caldura, activitate, claritate, duritate, rapiditate, contractie, masculinitate, superficial, superior, stanga; Yin – sange, raceala, pasivitate, obscuritate, suplete, lentoare, relaxare, feminitate, profund, interior, dreapta. Este extrem de greu pentru o minte europeana sa vada in orice lucru jocul acesta polar al Yin-ului si Yang-ului, refacerea permanenta a unitatii dintre aceste doua parti complementare. Nimic nu este complet de natura Yin sau Yang. Si, conform acestui principiu binar, omul corespunde atat cerului, cat si pamantului. Omul este o fiinta cosmica, in deplin acord cu principiul lui DAO;fiind ancorat in mediul lui ambient este sensibil la schimbarile climatice din jur, la trecerea anotimpurilor, la energia radianta provenita de la soare, de la luna, precum si de la cea telurica, a pamantului pe care isi desfasoara activitatea. Omul este o reflectare a arhitecturii cosmice, a miscarilor universale; el corespunde cerului si pamantului fiind dependent, prin structura si functii, legilor fundamentale. In intreg universul, Yin si Yang structuralizeaza timpul si spatiul din jur, zamislind astfel ciclurile si bioritmurile cele mai diverse. Nu este de mirare ca punctele descrise de antici in acupunctura sunt in numar de 365, ca si zilele anului; ca meridianele pe care sunt situate aceste puncte sunt in numar de 12, ca lunile anului; mai exista si puncte deschise cu ora doar intr-un anumit sezon…

Toate acestea atesta legatura indisolubila a omului, fiinta terestra, cu ciclurile parcurse de Terra. Ciclurile, formate din zile si nopti sunt caracterizate prin Yin-ul care ajunge la apogeu la miezul noptii, moment al nasterii Yang-ului, care isi va atinge maximul la miezul zilei, moment al nasterii Yin-ului. Daca pamantul si astrele cunosc aceasta impartire binara si corpul omenesc va avea propria impartire Yin si Yang, functionalitatea sa reflectand Yin-ul si Yang-ul universal.

Anul lunar incepe odata cu primul trimestru, cand se face simtita primavara. In acest moment, Yang-ul incepe sa creasca odata cu aparitia primilor muguri si se manifesta in organismul uman sub forma de energie Yang, la nivelul ficatului, al carui simbol este lemnul, care zamisleste verdele. Energia Yang va creste in natura pana la solstitiul de vara. In corpul uman, in aceasta perioada se instaleaza predominanta energiei inimii, de culoare rosie, care este culoarea focului.
Dupa solstitiul de vara, energia Yang merge in descrestere si este inlocuita incet de energia Yin. Toamna, energia Yin este deja simtita; este timpul cand energia plamanilor este predominanta. Albul este culoarea emblematica. Energia Yin atinge punctul sau culminant in iarna, in momentul solstitiului, perioada maxima energetica a rinichilor.

Fiecare organ este alimentat in energie printr-o hrana particulara. Alimentele pot fi plasate in cinci categorii; fiecare din aceste categorii aduce in mod electiv, unui organ determinant, energia care ii este necesara, dupa cum urmeaza:
- Alimente acre, acide – sunt indispensabile ficatului
- Alimentele amare sunt indispensabile inimii
- Alimentele dulci sunt indispensabile splinei
- Alimentele picante, intepatoare sunt indispensabile plamanilor
- Alimentele sarate sunt indispensabile rinichilor

Pentru a dispersa plenitudinea unui organ, se prescrie “gustul” care-i favorizeaza energia. Astfel, pentru a dispersa excesul de energie a ficatului se prescriu alimente cu gust acru sau acid, iar pentru tonifierea ficatului se dau alimente cu gust dulce. In concluzie, gusturile procura energia unui organ determinant. Daca se forteaza putin acest gust se disperseaza energia organului correspondent.
Fiecare organ corespunde unei virtuti particulare;
- Ficatul corespunde bunatatii
- Inima corespunde spiritului ritual
- Splina corespunde echitatii
- Rinichii corespund intelepciunii
… dar si unor pasiuni ditribuite astfel:
- Ficatul corespunde furiei
- Inima corespunde bucuriei
- Splina corespunde procesului gandirii
- Plamanii corespund tristetii, ingrijorarii
- Rinichii corespund fricii
Armonia dintre virtuti si pasiuni duce la un echilibru perfect al functionarii creierului, inclusiv al procesului de sanatate.

Se spune:” Corpul are nevoie de Yin si Yang, ca pamantul care are nevoie de apa si soare”. Conform caracterului propriu, Yin-ul este cel care depune substanta, care da forma materiei, pe cand Yang-ul da energia. Cand unul dintre aceste elemente inclina balanta spre partea sa, apar simptomele sau, dupa caz, chiar boala. Atunci intervine aacupunctorul, un mediator constient intre energia celesta si cea telurica, putand sa recanalizeze energia.

Acupunctorul nu creeaza si nu distruge energia, el doar echilibreaza, canalizand excesul pe fagase energetice unde exista vid. El va actiona asupra pielii, care este in contact cu energia cerului si a pamantului. Prin intermediul acelor se va realiza echilibrarea energiei omului cu cea universala. Actualmente se utilizeaza in lume o varietate extrem de mare de ace: de regula, acele din metale galbene(cupru, aur) se folosesc pentru tonifiere, iar cele din metale albe (otel, argint) pentru dispersia energiei. Numarul afectiunilor tratabile prin acupunctura este foarte mare si numai medicul acupunctor poate decide daca o afectiune se afla in stadiul in care mai poate fi tratata prin aceasta metoda sau pacientul trebuie sa urmeze un alt gen de tratament.
Despre acupunctura as avea multe de povestit, dar ce trebuie sa retineti dumneavoastra este ca, uneori, viata omului poate sat in varful unui ac.
Alex Oros  - 2003

Sponsorizate

Citeste mai departe

Medicina clasica

Terapia Gerson

Multi medici si oameni de stiinta, dupa ce au vazut ce rezultate am avut in…
Poveste de învingător. Medicul născut la 7 luni care recuperează bebelușii prematuri
Medicina clasica

Poveste de invingator. Medicul nascut la 7 luni care recupereaza bebelusii prematuri

Venita pe lume cu handicap si cantarind doar 1.600 de grame, doctorita Liliana…
Sănătatea femelior: anexita nu trebuie ignorată!
Medicina clasica

Sanatatea femelior: anexita nu trebuie ignorata!

Netratata sau tratata incorect, poate duce la infertilitate. Incidenta…
Soluţii antisforăit: ce funcţionează cu adevărat şi ce nu
Medicina clasica

Solutii antisforait: ce functioneaza cu adevarat si ce nu

Sforaitul nu mai este considerat de nimeni o problema minora, o neplacere…