Medicină

Terapii complementare si alternative, medicina integrativa, psihologie

logo
                        
PREMIERĂ NAŢIONALĂ. Trei copii cu paralizie cerebrală, trataţi cu celule stem recoltate la naştere

Cei trei copii au în jur de trei ani şi au avut recoltate celule stem la naştere din sânge placentar. Perfuziile le-au fost făcute în perioada martie - aprilie, fără internarea copiilor în spital. Aceştia rămân sub observaţie, pentru că rezultatele invervenţiei sunt analizate timp de doi ani.

Alţi doi copii pentru care mamele au donat la naştere sânge placentar au fost fost supuşi unor intervenţii similare în SUA şi Franţa, iar primul copil supus unei astfel de terapii cerebrale regenerative prezintă o ameliorare a stării de sănătate, a spus Speranţa Arciudean, director medical la Cord Blood Center, prima bancă de celule stem din România.

Aceasta a anunţat şi lansarea unui nou produs - recoltarea ţesutului placentar. "Acest produs oferă două avantaje majore, respectiv o gamă diversă de celule stem, din surse diferite (sânge şi ţesuturi), cu potenţial de utilizare terapeutică atât pentru indicaţiile standard actuale, cât şi de perspectivă în domeniul medicinei regenerative, şi posibilitatea de utilizare terapeutică unică sau repetitivă a unităţilor depozitate", a mai spus medicul Speranţa Arciudean.

 Citeşte mai mult: www.gandul.info

 dr1
 
 
hofigal
hcomplet
 ....................................................................

 

Ov
 

psihoterapie homeopatie

 
 certuri
  
 ------------------------------------------------- 
 de ce
 
anxietate 12
 
Ayurveda cabinet
 
 
 
 
 

    

logo

   
  pulbere de iarba
 
 

 

hofigal

  

helminon

SEO