Terapii alternative

Terapii complementare si alternative, medicina integrativa, psihologie

logo
                        

adlr

Ce-ai crede dacă ţi-aş spune că îngrijirea corpului tău este aspectul cel mai puţin important care contează pentru sănătatea ta… şi că există alţi factori mult mai importanţi pentru aceasta? Secretul sănătăţii nu constă doar într-o alimentaţie corectă, efectuarea de exerciţii fizice zilnice, menţinerea greutăţii corporale adecvate, somnul de opt ore pe zi, luarea de vitamine, echilibrarea hormonilor sau vizitele regulate la medic.

De bună seamă, şi aceşti factori sunt importanţi. Uneori, ei sunt de-a dreptul critici pentru menţinerea unei stări de sănătate optime. Şi totuşi, există un factor infinit mai important.
Ce-ai crede dacă ţi-aş spune că tu ai puterea de a-ţi vindeca organismul prin simpla schimbare a gândurilor şi sentimentelor tale?

Ştiu că sună foarte radical, mai ales că această afirmaţie provine de la un medic. Eu însămi am privit cu scepticism astfel de afirmaţii până când am descoperit dovezi ştiinţifice care par să le confirme. Iniţial nu-mi venea să cred însă că sănătatea corpului uman poate depinde de gândurile noastre pozitive, iar boala de griji şi de gândurile negative.
Şi totuşi…

Cu câţiva ani în urmă, după 12 ani de studii medicale convenţionale şi 8 de practică clinică, eram profund îndoctrinată să cred în principiile dogmatice ale medicinii bazate pe dovezi concrete, pe care o consideram o Biblie. Refuzam cu tărie să cred ceva ce nu puteam dovedi prin teste clinice controlate şi aleatorii, corespunzătoare metodei ştiinţifice. În plus, după ce fusesem crescută de un părinte care era el însuşi un medic convenţional ce lua peste picior orice concept New Age, ajunsesem un medic cu nasul pe sus, cinică şi îngustă la minte.

Medicina pe care fusesem educată să o practic nu susţinea ideea că cineva se poate face bine doar prin gândurile sale, sau invers, că se poate îmbolnăvi prin puterea gândurilor şi emoţiilor sale. De bună seamă, profesorii mei de la facultatea de medicină diagnosticau inclusiv boli cărora le lipseau explicaţiile biochimice considerându-le „doar în mintea pacienţilor lor”. Ei îi trimiteau prompt pe aceşti pacienţi la psihiatru, dându-şi ochii peste cap şi scuturând cu neîncredere din acesta.

Nu este deloc de mirare că pentru foarte mulţi medici convenţionali, ideea că mintea ar putea avea vreo putere de influenţare a corpului pare ameninţătoare. La urma urmelor, ei au petrecut un deceniu întreg învăţând care sunt instrumentele ce conferă control asupra corpului fizic. Orice medic îşi doreşte să creadă că timpul, banii şi energia investite pentru a învăţa această profesie nu au fost risipite în zadar. El crede cu tărie în ideea că dacă cineva are probleme la nivel fizic, el trebuie să apeleze la medic. În calitate de medici, nouă ne place să credem că ştim mai bine decât tine cum funcţionează corpul tău. Întregul establishment medical se bazează pe această idee.

Marea majoritate a oamenilor sunt fericiţi să funcţioneze în cadrul acestei paradigme, căci alternativa care spune că ei au o putere mai mare decât şi-ar fi imaginat vreodată de a-şi vindeca singuri corpul aruncă mingea pe terenul lor, iar ei ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru starea de sănătate, lucru care pentru mulţi înseamnă o responsabilitate prea mare. Este infinit mai uşor să îşi cedeze această putere unui specialist mai inteligent, mai înţelept şi mai experimentat decât ei, care să îi „rezolve”.

Paradoxul face ca prin această negare a faptului că organismul este înzestrat în mod natural cu tot ce are nevoie pentru a se vindeca singur şi că cea care operează acest sistem de autovindecare este mintea să ne sabotăm singuri starea de sănătate.

În calitate de medici, se întâmplă de multe ori să experimentăm lucruri pe care ştiinţa pur şi simplu nu le poate explica. Chiar şi cei mai rigizi medici cunosc cazuri de pacienţi care s-au făcut bine în condiţiile în care prognoza lor medicală era dintre cele mai proaste. Ori de câte ori asistăm la astfel de miracole, noi nu putem să nu punem la îndoială toate principiile în care am crezut până atunci şi care alcătuiesc medicina modernă. Vrem nu vrem, ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva există factori mistici care influenţează starea de sănătate.

De regulă, medicii nu discută această posibilitate în faţa pacienţilor lor, dar o comentează în şoaptă cu colegii lor din spitale sau în sălile de conferinţe din universităţile de elită. Personal, sunt o fire curioasă şi atentă, aşa că am auzit foarte multe astfel de poveşti, multe dintre ele absolut năucitoare.
De pildă, am auzit de cazul unei femei a cărei tumoare canceroasă s-a redus la zero în timpul şedinţelor de radiaţii, pentru ca mai târziu medicii să constate că aparatul nu funcţiona. Femeia nu a fost deloc iradiată, dar a crezut acest lucru. La fel şi medicii ei.

O altă femeie a suferit un atac de cord şi i-a fost făcută o operaţie de bypass, în urma căreia a intrat într-o stare de şoc care i-a generat o insuficienţă renală pe care medicii au considerat-o fatală dacă ar fi rămas netratată. Când i-au oferit femeii posibilitatea de a face dializă, aceasta a refuzat, căci nu îşi mai dorea nicio procedură invazivă. Timp de nouă zile, rinichii ei nu au produs niciun pic de urină, dar în cea de-a zecea zi totul a revenit la normal. Două săptămâni mai târziu, fără să primească niciun fel de tratament, femeia s-a întors la muncă, rinichii ei funcţionând mai bine decât înainte de operaţie!

Un bărbat care a suferit la rândul lui un atac de cord a refuzat operaţia chirurgicală, iar arterele sale coronariene „incurabil” blocate s-au redeschis singure după ce şi-a schimbat dieta, a început să facă exerciţii fizice şi yoga, să mediteze zilnic şi să participe la şedinţe de terapie în grup.

O altă pacientă internată la urgenţă după ce organele ei au început să cedeze în urma unui limfom de gradul 4 a trăit o experienţă de moarte iminentă şi a devenit una cu iubirea necondiţionată şi pură, moment în care şi-a dat seama că dacă optează pentru a nu trece în lumea de dincolo, cancerul ei va dispărea în cel mai scurt timp. La mai puţin de o lună, medicii i-au făcut o nouă biopsie la nodulii limfatici, dar nu au mai găsit nicio urmă de cancer!

Dr. Lissa Rankin

Citeste si Dovezi care arata ca te poti vindeca singur

 

 

 

 dr1
 
 
hofigal
hcomplet
 ....................................................................

 

Ov
 

psihoterapie homeopatie

 
 certuri
  
 ------------------------------------------------- 
 de ce
 
anxietate 12
 
Ayurveda cabinet
 
 
 
 
 

    

logo

   
  pulbere de iarba
 
 

 

hofigal

  

helminon

SEO