ENTOMOTERAPIA
Entomoterapia consta în utilizarea unor substante biologic active extrase din tesuturile insectelor, pentru tratarea unor afectiuni, îndeosebi ale celor virale. Pâna acum erau folosite doar câteva produse ale insectelor, precum mierea, ceara, veninul, laptisorul de matca si propolisul; ei bine, în acest moment putem vorbi despre o schimbare radicala a situatiei, peste 30 de preparate, bazate pe extracte din anumite specii de insecte, fiind omologate în urma cercetarilor mele.
Ideea de a folosi insectele în farmacologie mi-a venit acum 30 de ani, pe când lucram la o statiune stiintifica din sudul Frantei. Pe atunci, eram preocupat de crearea preparatelor biologice pentru combaterea insectelor. Într-o zi, lucrând în laborator, am observat ca proteinele extrase din insecte îmi ,,subtia,, într-atât pielea de pe mâini, încât puteam urmari circulatia sângelui prin vasele sangvine. In acel moment am realizat ca acestea au un efect cheratolitic, adica distrug celulele moarte ale epidermei. Astfel, am descoperit o substanta cheratolitica, ce nu permite îmbatrânirea pielii si care poate "topi" tumorile la nivel de epiderma. Asa se face ca, daca initial autam un mod de a distruge insectele, acum le cresc pentru a extrage proteinele acestora, folositoare omului.
Medicamentele viitorului inlocuiesc interventia chirugicala
Asa am ajuns sa folosesc insectele pentru a prepara anumite medicamente utile omului, iar studiind relatiile dintre virusuri si organismul gazda, am descoperit substante active care pot fi utilizate si în biofarmacologia umana. Astfel am creat unele medicamente keratolitice (care exfoliaza stratul cornos al epidermei); am depistat o proteina keratinolitica care lizeaza scheletul alunitelor, nevilor, polipilor, adenomului de prostata si a altor formatiuni. Distrugând scheletul, celelalte componente sunt eliminate din organism prin sânge. Astfel, fara interventii chirurgicale, pot fi eliminate o serie de formatiuni considerate incurabile.
Am descoperit în unele specii de insecte prezenta unor S.B.A. (substante biologic active), care sunt antibacteriene, inclusiv pentru stafilococ si streptococ (provocatoare de infectii grave, rezistente la antibiotice), antimicotice, în special a candidozelor bucale, vaginale, unghiale, care transforma viata multor oameni într-un cosmar; antivirale, în special anti-herpes, anti-Zona-Zoster si reparatorii dupa infectiile cu virusurile hepatitei A, B, C. Acum lucram cu unele proteine cu efect reparatoriu dupa traume acute, arsuri, accidente vasculare si multe altele.
"În viitor insectele vor deveni materie prima de baza pentru obtinerea multor substante biologic active . Baculovirusurile, specifice Lepidopterelor, sunt vectori favorabili pentru obtinerea recombinatiilor, putând produce diverse substante biologic active, utilizate deja pentru obtinerea unor serii de vaccinuri, interferon si insulina de o calitate superioara. Exista însa posibilitatea obtinerii acestor substante prin extragerea lor direct din organismul insectei. In mod obisnuit, insectele au patru stadii de dezvoltare - ou, larva, pupa si adult - pe parcursul carora apar deosebiri majore din punctul de vedere al compozitiei lor chimice. Insa este necesar sa cunosti care substante biologic active se gasesc la un anumit stadiu de dezvoltare.
Pentru obtinerea produselor folosesc specii autohtone (cu exceptia câtorva aduse din Brazilia), care sunt crescute si hranite în mediu steril, deci nu exista riscul aparitiei unor caracteristici neevidentiate sau netinute sub control. Cele mai multe tratamente se adreseaza, în prezent, infectiilor cu virusurile hepatitei A, B, C, D si G, procesul reparatoriu durând de la câteva zile pâna la 6-12 luni. În mod similar, s-au tratat doua cazuri de infectie cu virusul HIV la copii- ambele, cu vindecare totala, ceea ce deschide perspective extraordinare în eradicarea acestei boli cu consecinte tragice la nivel national si mondial. Pe baza extractelor din insecte se trateaza cu succes alunitele, negii, keloizii, carcinoamele si alte formatiuni cutanate; micozele bucale, vaginale, unghiale, cutanate; infectiile stafilococice si streptococice (bronhiale, sinuzite, otite, acnee etc.); infectiile herpetice si zona zoster, hemoroizii si fisurile anale, varicele, trombofilitele, arteritele si alte afectiuni cardio-vasculare; reumatismul, spondiloza si exostozele (ciocurile) coloanei vertebrale sau ale picioarelor; adenomul de prostata, polipii nazali, afectiuni ale cavitatii bucale, ulcerul ischemic de presiune, varicele esofagiene, fibroamele uterine si mamare.
De asemenea avem produse pentru tratarea varicelor, a tromboflebitelor, ameliorarea functiei ficatului, caruia îi putem face o profilaxie, îl putem "spala", îl putem face absolut curat, în asa fel încât sa functioneze normal. Avem o serie întreaga de tratamente pentru adenomul de prostata .
In domeniul virologiei, avem rezultate foarte spectaculoase. Am avut, de exemplu, un caz privind pe un român care a plecat de vreo 35 de ani din România. A suferit de Zona Zoster vreme de 30 de ani; a suferit cumplit de aceasta boala cu dureri atroce. Venind în România la sora lui a ajuns si la mine; i-am prescris un unguent antiviral si într-un timp extrem de scurt, de câteva saptamâni, boala i-a disparut. Bineînteles, el a cumparat o cantitate mai mare de unguent cu care a facut apoi o imensa propaganda la el acasa, în Los Angeles. De acolo au venit apoi în România foarte multi bolnavi de aceasta boala.
O alta problema acuta o reprezinta hemoroizii, care apar din deformarea vaselor sangvine. Din pacate, tratamentul curent azi se rezuma la operarea chirurgicala a acestor formatiuni. Structura speciala - fibrilara - a rectului face imposibila repararea tesuturilor. Asa ca zonele operate ramân foarte sensibile, din care cauza, în timp mai scurt sau mai lung, apar noi leziuni care duc la aparitia de noi hemoroizi. Cu produsele noastre am rezolvat mii de cazuri de hemoroizi.
Despre alunite
Alunitele si negii sunt la originea melanoamelor, a altor maladii ale vaselor sangvine si ale pielii. fiecare alunita sau neg este o mica tumoare care, crescând, poate evolua de la faza benigna la cea maligna. Chestiunea se pune astfel: cu cât aceste alunite nu sunt deranjate, cu atât mai repede cresc. În timpul de când ma ocup de ele am strâns foarte multe documente, inclusiv casete cu înregistrari video, pentru a putea demonstra eficienta preparatelor mele. Am foarte multe cazuri în care au fost tratate toate alunitele si toti negii de pe întregul corp.
Alunitele, care sunt de regula maronii, apar în urma unor mutatii petrecute sub actiunea unui virus asupra vaselor sangvine. Acel virus, numit Parkavirus, schimba programul celulelor vaselor sangvine; astfel, un grup de celule din tesut capata alt program, formând un alt tip de tesut care, dupa proprietatile biofizice, biochimice si biologice sunt aceleasi celule, dar cu alt program de dezvoltare, care sunt greu de tratat cu metodele cunoscute pâna acum.
Preparatele biologice actioneaza mai lent comparativ cu cele chimice, dar sunt cu o actiune sigura. Spre exemplu, la tratarea micozelor bucale, vaginale sau a stafilococilor si streptococilor aparatului respirator se administreaza o pulbere de proteina care se aplica seara, înainte de culcare, în cavitatea bucala. Astfel, noaptea, glandele salivare functioneaza mai lent, iar preparatul actioneaza timp de 6-7 ore local, în regiunile infectate. În cazul tratarii sinuzitelor, otitelor, unguentele se administreaza tot seara, în cavitatea nazala si în urechi, unde actioneaza în timpul somnului. Mai complicata este metoda aplicata pentru lizarea adenomului de prostata, care este situat ascuns în organism. De aceea, se administreaza capsule cu o proteina care se dizolva în tractul digestiv, dupa ce trece de duoden. Un alt preparat, sub forma de unguent, se administreaza anal, cu recomandari stricte ale modului de utilizare. În 85% din cazuri, adenomul si-a redus volumul cu 30-50% în timp de 24 de zile. Astfel, pacientii au putut evita interventiile chirurgicale, care pot provoca complicatii ireparabile
Acad. Prof. Dr.Mircea Ciuhrii