Aspecte complexe ale vietii
- Details
- Categorie: Prezentari carti
Ploua si ploua, iar apoi s-a pornit sa ploua si mai tare, de parca cerul s-ar fi deschis si un ocean de ploaie s-ar fi pravalit pe pamânt. În timp ce fluxul apelor se tot înalta, Omul cel Sfânt privea de jur împrejur, întrebându-se daca ploile erau un semn de la Dumnezeu. Era convins ca, si daca ar fi fost asa, el era în siguranta. Sedea în poarta lui si, când apa a început sa-i patrunda în casa, un barbat într-o barca a vâslit pâna la el si i-a spus:
— Omule Sfânt, salveaza-te! Urca în barca mea.
Omul cel Sfânt a replicat:
— Sunt un copil al Domnului si Dumnezeu nu ma va lasa sa ma înec. Ofera locul din barca ta unui alt suflet care-l merita.
Barbatul a plecat, vâslind mai departe.
Apele au continuat sa se ridice peste primul nivel al casei lui, asa ca Omul Sfânt s-a urcat în dormitorul de la nivelul al doilea, stând în asteptare si urmarind ceea ce se întâmpla în jurul lui. Curând, un alt barbat aflat într-o barca s-a apropiat vâslind sus pâna la fereastra lui si-a spus:
— Omule Sfânt, esti în pericol. Te rog, urca-te în barca mea ca sa nu te îneci.
Omul cel Sfânt a refuzat din nou, spunând:
— Dumnezeu nu ma va lasa sa ma înec. Sunt slujitorul Lui, vocea Lui. Ofera locul din barca ta altuia care este vrednic sa fie salvat.
Barbatul a plecat, vâslind mai departe.
Ploile au continuat, iar nivelul mereu crescând al apei l-a silit pe Omul cel Sfânt sa se urce pe acoperisul casei lui. Pentru ca apele se înaltau si mai mult si începeau sa-i acopere casa, el s-a suit pe horn.
Curând s-a apropiat un elicopter rotindu-se pe deasupra lui, iar o voce bubuitoare a rasunat printr-un megafon:
— Omule Sfânt, voi lasa sa cada o frânghie la tine si te voi ridica de pe cos. Prinde frânghia si salveaza-te!
Omul cel Sfânt a replicat:
— Dumnezeu nu ma va lasa sa ma înec. Continua-ti zborul si salveaza o alta persoana care are nevoie de ajutorul tau.
Elicopterul a zburat mai departe.
Ploile au continuat, apele s-au tot înaltat, iar... Omul cel Sfânt s-a înecat.
Când l-a întâlnit pe Dumnezeu în Ceruri, l-a întrebat:
— Doamne, cum de-ai putut sa ma lasi sa ma înec? Nu te-am slujit cu credinta în toti acesti ani? Nu mi-am dedicat întreaga viata maretiei tale, ajutându-i pe altii sa ajunga a-ti cunoa.te cuvântul? Nu înteleg. De ce m-ai lasat sa ma înec?
Iar Dumnezeu a raspuns:
— Idiotule! Ti-am trimis doua barci cu vâsle si un elicopter!

Câteodata, solutiile sunt chiar sub ochii nostri, numai ca noi suntem prea obtuzi la minte si prea neatentispre a le observa sau aplica. De pilda, în viata de zi cu zi, pretutindeni în jurul nostru exista oameni minunati care ne pot arata, pur si simplu din însusi felul lor de a fi, cum sa rezolvam problemele, cum sa relationam cu altii în mod pozitiv si eficient si sa gestionam bine
George W. Burns
Aspecte complexe ale vietii.
Cele mai citite articole:
Medicina Clasica
presopunctura bioenergie astm alergic astmatic astm bronsic psihoterapie masaj tratamentul astmului miopie doctori psihoterapeut sanatate psiholog anul 2012 psihoterapie ANATECOR sanatate psiholog astrologie medicala psihoterapie integrativa terapia astmului YUMEIHO cabinet de psihologie acupunctura astmatiforma QIGONG fitoterapie medicina alternativa terapia obezitatii body mind spirit tratament SHIATSU slabesc terapie THAI CHI homeopatie REIKI psihoterapie integrativa psihologie terapii alternative obezitate Medicina complementara parapsihologie complementare tratare astm celulita psihoterapie individuala hipnoza astrolog spondiloza tratament astm psihoterapia cuplului dureri spate cura de slabire cabinet individual de psihologie cabinet de psihoterapie imbatranire tramentul obezitatii astrologie sanatate terapii naturiste remedii psihoterapia copilului medicina calendar mayas terapiile nutritie ecologic antiimbatranire spiritualitate samanism intinerire tratarea obezitatii


