Cum trebuie sa ne observam respiratia atunci când meditam

Details

Categorie: Terapii

Asezati-va cu coloana vertebrala foarte dreapta. În aceasta pozitie corpul vostru îsi regaseste echilibrul natural. Greutatea se exercita într-un mod uniform si a te elibera de ea devine ceva usor. Atunci când repartitia este maxima, corpul nu va mai solicita atentia si nu se mai opune pacificarii mentalului. În consecinta, stati drept, fara nici cea mai mica tensiune, fara blocaj fizic. Corpul vostru tebuie sa fie destins si oarecum suspendat de coloana vertebrala, precum un palton în cuier. Instalati astfel observati-va respiratia, care trebuie sa fie lenta si profunda. Centrul vostru ombilical se umfla si se dezumfla ritmic. Constientizati fara a va concentra. Priviti, nimic mai mult, precum un spectator neutru.

Nu pledez pentru nici un efort. Tineti minte acest lucru. Va cer doar sa fiti atenti într-un mod calm, sa înregistrati ceea ce se întâmpla fara sa comentati sau sa interveniti. Respirati asa cum respira noul nascut sau animalul. Toraxul lor este imobil. Ei inspira ridicându-si abdomenul si expira readucându-l la pozitia normala. Respiratia abdominala este singura naturala. Aprofundând-o, ea va va procura o senzatie de pace din ce în ce mai profunda.

Ati uitat încet, încet, cum sa respirati din cauza tumultului mental pe care vi l-a indus anturajul vostru, din cauza tensiunilor care v-au infectat spiritul. Priviti adolescentul. Deja respiratia sa a devenit ceva sarac, artificial, limitat la partea superioara a plamânilor. Abdomenul este blocat. Voi însiva ati constatat desigur ca, cu cât sunteti mai tulburati, cu atât respiratia voastra se cantoneaza mai aproape de piept. Nu mai ramâne nimic din cadenta ampla a corpului care traieste spontan. Vegheati la restaurarea respiratiei abdominale, supla si usoara. Aceasta va va ajuta sa va calmati spasmele mentale.

De ce ne cereti sa contemplam procesul respirator?

Deoarece acest dute-vino al suflului tese o punte între corp si suflet. El anima corpul datorita respiratiei. Constientizându-va respiratia, capatând cunoasterea directa a aerului care intra si iese din plamânii vostri, descoperiti progresiv ca nu sunteti corpul. Am un corp, dar sunt mai mult decât acesta.

Organismul este ca un han. El nu este nici originea, nici destinatia mea. Pe masura ce perceptia suflului devine mai fina, omul prezinta instanta care nu este fizicul sau. Fulgere de luciditate îl fac sa înteleaga faptul ca membrele, celulele, organele, nu sunt el. Vede ceea ce s-ar putea numi cele trei substrate ale personalitatii sale: corpul fizic, respiratia si sufletul. Corpul este cochilia, anvelopa, respiratia este legatura, puntea, sufletul este esenta, sinele real, fundamentul.

Pe calea cunoasterii de sine rolul jucat de respiratie este primordial, central. Pe un mal se afla corpul, pe celalalt sufletul; pe plan fizic existati, este evident. Dar sunteti plini, îngrijorati si o nostalgie de nestins va sugruma, deoarece, de asemenea simtiti nevoia de a exista si mai ales în regatul sufletului. Nu veti reusi decât utilizând placa turnanta a suflului, a respiratiei, trecerea pranei. Ea va va conduce spre fiinta. Postându-va la nivelul buricului, al suflului natural, veti putea sa priviti în ambele directii: una duce spre corp, cealalta spre suflet. Nu exista decât un singur drum, dar îl veti putea parcurge în ambele sensuri.

Iata de ce observatia suflului este capitala. Ea va ofera ocazia de a va dirija.