- Details
-
Categorie: Qigong
Atunci când o persoana merge la un terapeut ce foloseste Qigong-ul pentru a trata, el trebuie sa aiba capacitate de întegere si sa faca ceea ce îi indica terapeutul. Daca acesta îi spune de exemplu sa faca un exercitiu, bolnavul trebuie neaparat sa faca acel exercitiu, pentru ca în momentul practicii el va putea primi puterea pe care terapeutul i-o transmite. Aici trebuie facuta o paranteza pentru a spune ca în Qigong tratamentele se fac uneori si de la distanta. Se poate întâmpla ca terapeutul sa încarce un obiect si sa-l dea celui bolnav indicându-i acestuia o anumita actiune legata de obiectul respectiv. În momentul în care pacientul va executa acea actiune, puterea cu care a fost încarcat obiectul va ajunge în interiorul celui bolnav si va actiona.
Pe de alta parte pacientul nu trebuie sa considere ca îndepartarea afectiunii este sarcina exclusiva a terapeutului. Pacientul este asemenea unui televizor. Pentru ca emisiunea sa fie receptionata trebuie ca în primul rând televizorul sa fie aprins. În al doilea rând trebuie ca televizorul sa fie pus pe canalul pe care se transmite emisiunea si canalul sa fie bine prins. De aceea, pe durata tratamentului pacientul trebuie sa se relaxeze, sa intre într-o stare de receptivitate, sa-si urmareasca senzatiile care-i apar în corp. Atunci când începe tratamentul, dupa ce se relaxeaza, pacientul îsi va stabili urmatorul lucru în mental: "Voi primi toate semnalele pe care terapeutul mi le transmite". El trebuie sa aiba respect fata de terapeut. Indiferent care este pozitia sociala a pacientului, indiferent de starea sa financiara sau de nivelul sau profesional, atunci când merge la un astfel de terapeut, bolnavul va trebui sa-l vada pe terapeut ca pe un om ce îl poate ajuta, care-l poate învata ceva. Daca însa pacientul se gândeste: "Eu sunt un om important, sunt profesor universitar (sau senator sau chiar ministru), terapeutul trebuie sa ma vindece, o sa-i atrag atentia sa-si dea toata silinta!", atunci rezultatele vor fi foarte slabe. De ce? Pentru ca cel bolnav nu va avea stare de receptivitate, de respect fata de terapeut si semnalele terapeutului vor patrunde mult mai greu în corpul suferindului.
Se întâmpla deseori ca terapeutii sa nu aiba rezultate asa de bune atunci când îi trateaza pe cei din familia lor. Explicatia este un pic asemanatoare. Cel bolnav se gândeste: "Cumnatul meu (sau sotul s.a.m.d.) trebuie sa ma vindece". În timp ce pacientul face un efort si merge pâna la cabinet, cheltuieste niste bani pentru care a muncit (deci s-a decis sa întreprinda o actiune în urma careia spera aparitia unui rezultat), cel de acasa nu face nici un efort. Ba chiar consuma timpul terapeutului, care ar trebui sa practice, sau sa manânce, sau sa se odihneasca. Prin aceasta atitudine cel bolnav nu va reusi sa intre într-o stare de receptivitate, rezultatele vor fi mai slabe. Pentru ca rezultatele sa fie bune este deci necesar ca si pacientul sa actioneze, alaturi de terapeut, chiar ar fi de dorit ca pacientul sa aiba aceeasi reprezentare mentala cu cea a terapeutului.
