Psihologie cuantica

Tipare si reflexe dobandite

În viata ta se petrec fapte miraculoase, de natura energetica. În tine insuti pulseaza chiar in acest moment energii fizice, mentale, emotionale, electromagnetice, dar si energii subtile. Creierul tau genereaza tot felul de energii si experiente zilnice, producand neurotransmitatori si neuropeptide
care influenteaza – si sunt influentate de – starea ta emotionala.

Implicatiile energetice sunt importante. De fapt, in creierul tau exista mai multe conexiuni pe 1 cm2 decat stele in cosmos. Iar daca toti neuronii din creierul tau ar functiona simultan, ar crea
suficient de multa electricitate pentru a aprinde un bec!

Capacitatea structurii tale energetice poate fi cel mai important factor care iti influenteaza calitatea emotionala a vietii. Însa lucrurile nu se opresc aici. Energia mintii, a trupului si a spiritului tau – cu alte cuvinte, energia ta vitala – este viabila si puternica. Circula prin tine si dinspre tine, prin intermediul unor campuri de vibratie si informatie, codand, stabilind legaturi si comunicand cu oamenii si cu lumea inconjuratoare.
Iar consecinta acestor legaturi este transmisa inapoi in timp si in spatiu, astfel incat sa le experimentezi si sa le observi.

Imagineaza-ti ca te afli in centrul unei retele electrice uriase. Esti generatorul puternic al unor vibratii care pornesc dinspre tine, intai prin intermediul relatiilor cu oamenii apropiati si prin experientele tale de viata, apoi mai departe, ajungand la cunoscuti si la persoane pe care se poate sa nu le fi intalnit niciodata. Dupa aceea, energia ta ajunge pana la granitele Universului. Este un flux de lumina, vitalitate si informatii, proiectate pana spre cele mai indepartate intinderi ale cosmosului.

Dar ce se intampla daca are loc o pana de curent, un blocaj energetic, chiar la sursa? Energia se blocheaza in centrul propriului tau generator de forta vitala. Conexiunile nu sunt facute cum ar trebui, iar lumea – cel putin cea aflata in proximitate – ramane pe intuneric.
În 2003, o singura centrala electrica din Ohio a determinat intreruperea electricitatii in toata partea
de nord-est a Statelor Unite si in unele regiuni din Canada. Pe durata celor cateva zile in care energia a fost intrerupta, magazinele epuizasera stocurile de lanterne, baterii si lumanari.
Cand are loc un astfel de eveniment, oamenii care se ocupa de reparatii trebuie sa mearga la sursa, sa afle ce a determinat oprirea energiei si sa remedieze situatia.

Comparatia de mai sus este foarte potrivita pentru felul in care circula energia ta personala, atat in interiorul tau, cat si atunci cand porneste dinspre tine. Este evident faptul ca tu esti sursa unei retele complexe de energie universala. Dar ce se afla in centrul sursei tale de energie? Raspunsul la aceasta
intrebare este important daca iti doresti sa mentii un canal deschis pentru fluxurile si refluxurile minunate si frumoase ale lumii care te inconjoara. Și este cu atat mai important daca iti doresti ca valurile fericirii sa-ti strabata in continuare viata.

Energia ta

Reteaua ta personala este formata din centri energetici (numiti si chakre) si din meridiane complexe, constituite dintr-o colectie de puncte care ajuta energia vitala sa circule in interiorul tau, astfel incat sa iti mentii sanatatea emotionala si fizica. Aceste chakre si meridiane sunt canale importante ale curentilor mentalului, trupului si spiritului tau. Iar cand aceste canale sunt deschise si sanatoase, poti folosi uimitoarea lor energie in avantajul tau, atat in viata personala, cat si in exterior, spre campul
energetic general, daca proiectezi intentii puternice.

Exista un elegant sistem armonios ce raspunde circulatiei clare si libere a energiei tale. Însa, pentru ca lucrurile sa fie aliniate in favoarea ta, trebuie sa-ti pastrezi energia proprie in permanenta
miscare. Sanatatea fizica, echilibrul emotional, forta vitala, fericirea si succesul personale depind cu toate de asta.

Adevarul este ca vechile traume, emotii si credinte se pot acumula in campul energetic, inregistrandu-se in memoria celulara si in trupul fizico-energetic. Aceasta energie acumulata iti poate bloca curentul fortei vitale, care ar trebui sa circule liber, si astfel se produce un dezechilibru atat in trup, cat si
la nivel mental. Rezultatul este o vibratie personala ce poate fi fragmentata, densa sau chiar blocata complet. Atunci cand energia interioara se blocheaza, viata exterioara intampina, la randul ei, neplaceri.

Blocajele energetice se pot manifesta conform unor tipare emotionale persistente, cum ar fi depresia cronica, anxietatea sporita sau pur si simplu nemultumirea ori nelinistea. Impulsurile date de astfel de tipare negative creeaza apoi dificultati succesive in viata de zi cu zi, cum ar fi atragerea permanenta a tiparelor unor persoane indisponibile sau identificarea permanenta a unor locuri de munca exagerat de stresante si unde nu esti apreciat – pentru a numi doar cateva dintre problemele uzuale pe care le pot cauza blocajele energetice.

Negativismul devine parte a codului personal care iti genereaza energia emotionala si care dirijeaza viata. Asa i s-a intamplat lui Bob, despre care poti citi aici, relatiile sale reflectandu-i nefericirea interioara.

Harta codurilor

Codurile isi fac simtita prezenta in aproape fiecare domeniu al vietii. Ele sunt sisteme de informatii si de influenta care dau contur destinelor noastre fizice, emotionale, relatiilor si chiar situatiei financiare. Prin urmare, pentru a conferi directia dorita acestor importanti factori care ne influenteaza viata, trebuie sa cercetam toate straturile si intelesurile acestei consistente retele.

Codul tau personal

Fiecare dintre noi are un cod cu adevarat unic, care, din multe puncte de vedere, ne descrie si ne defineste. ADN-ul tau este considerat un cod genetic unic, specific numai tie. Însa in cadrul acestui cod unic exista totusi o multitudine de alte coduri ce corespund unor markeri fizici, cum ar fi culoarea parului, predispozitia de a fi inalt si de a contracta anumite boli.

În cazul codului energetic si emotional, lucrurile se petrec in mod similar. Este vorba despre o reprezentare unica a intregii tale fapturi. Totusi, in cadrul acestui cod personal atotcuprinzator
exista anumite fragmente de cod nestiute, care au impact asupra gandurilor, comportamentului, emotiilor si energiei. Toate dezvaluie tipare ale trecutului si ale potentialului pentru viitor. Fragmentele de cod includ reflexe dobandite si sunt criptate adanc, reprezentand fortele care iti dirijeaza viata. Și, la fel ca in cazul ADN-ului, care are anumite gene ce pot fi „stimulate“ sau „inhibate“, aceste tipare energetice pot fi schimbate conform comportamentului si alegerilor adoptate in mod repetat.

Codul tau etern

În interiorul codului personal exista o parte a identitatii tale care a existat inaintea acestei vieti si care va continua sa existe mult timp dupa. Acesta este codul sufletului tau, inima adevarului si a vibratiei care poarta in sine identitatea ta spirituala eterna. Codul interior este perfect si pasnic, insa nesfarsit
de puternic. Cand intelegem acest cod – care este principalul marker ce stabileste cine suntem si de ce suntem in stare – constienta ni se orienteaza dinspre codurile limitate si negative ale reflexelor noastre dobandite spre totalitatea posibilitatilor binefacatoare pe care Universul are sa ni le ofere.

Îti poti modifica singur starea fizica si energetica, in multe feluri, mai ales prin intermediul tehnicii codurilor. Tehnica de aplicare a codului miracolelor tale cuantice deschide vechile tipare nedorite – care iti aduc nefericire – si rescrie codul, la propriu, de data aceasta intr-o maniera sanatoasa si stimulanta. Asemenea codului binar din care este alcatuit limbajul unui computer, aceasta tehnica creeaza un nou limbaj al gandirii si al reflexelor conform caruia iti vei trai viata.

Trebuie sa stii ca acestea nu sunt doar afirmatii insotite de indicatii privind postura fizica. Este vorba mai degraba despre o tehnica de modificare a circulatiei energetice.  

Întrebari adresate propriei persoane

În plus fata de toate celelalte semnificatii ale sale, cuvantul „cod“ presupune ideea de informatie secreta, de mesaj ascuns in structura sa. Ca urmare, pentru a afla mai multe despre codurile tale interioare, acorda-ti cateva clipe pentru a raspunde la urmatoarele intrebari. Cand ai timp, noteaza raspunsurile in jurnalul tau de codare:
● Care crezi ca este informatia secreta pe care o porti in tine si despre tine?
● Care sunt gandurile pe care le ai referitor la tine pe care nu le impartasesti cu nimeni altcineva?
● Care sunt ingrijorarile interioare ce par sa nu-ti dea pace niciodata?
● Care sunt emotiile ce apar cel mai des pe parcursul unei zile?

Toate aceste intrebari dezvaluie mesaje codate ascunse in interiorul tau, cele mai multe dintre ele fiind prezente in viata ta inca din copilarie. Dar cea mai importanta intrebare pe care trebuie sa ti-o adresezi acum este urmatoarea:
● Vrei sa traiesti in continuare cu vechile coduri si sa perpetuezi tiparele vietii tale nefericite sau vrei
sa le inlaturi si sa creezi un cod nou, care sa te indrume intr-o directie cu totul noua?
Dupa cum vei descoperi, codurile subconstientului si ale constientului iti guverneaza experientele emotionale, reactiile chimice si, in multe privinte, si comportamentul pe care il manifesti in exterior.

Daca nu agreezi ceea ce ai experimentat pana acum, daca iti doresti sa schimbi tiparele mentale si emotionale care iti dirijeaza viata, acum ai optiunea de a-ti schimba in mod fundamental codurile. Poti sfarama vechile tipare care te-au tinut blocat si le poti inlocui cu noi coduri minunate, care sa-ti aduca bucurie, energie si entuziasm. Și, asemenea Cavalerilor Mesei Rotunde, pe care i-a motivat si i-a ghidat codul cavaleresc, noile tale coduri magnetice iti pot aduce in viata fericirea momentului prezent si pot crea bucuria pura care iti este necesara pentru toate aventurile si realizarile ce vor urma!

Sandra Anne Taylor

Citeste si  Puterea ascunsa a codurilor cuantice

Sponsorizate

Citeste mai departe

Medicina clasica

Terapia Gerson

Multi medici si oameni de stiinta, dupa ce au vazut ce rezultate am avut in…
Poveste de învingător. Medicul născut la 7 luni care recuperează bebelușii prematuri
Medicina clasica

Poveste de invingator. Medicul nascut la 7 luni care recupereaza bebelusii prematuri

Venita pe lume cu handicap si cantarind doar 1.600 de grame, doctorita Liliana…
Sănătatea femelior: anexita nu trebuie ignorată!
Medicina clasica

Sanatatea femelior: anexita nu trebuie ignorata!

Netratata sau tratata incorect, poate duce la infertilitate. Incidenta…
Soluţii antisforăit: ce funcţionează cu adevărat şi ce nu
Medicina clasica

Solutii antisforait: ce functioneaza cu adevarat si ce nu

Sforaitul nu mai este considerat de nimeni o problema minora, o neplacere…