Asezati-va cu coloana vertebrala foarte dreapta. În aceasta pozitie corpul vostru isi regaseste echilibrul natural. Greutatea se exercita intr-un mod uniform si a te elibera de ea devine ceva usor. Atunci cand repartitia este maxima, corpul nu va mai solicita atentia si nu se mai opune pacificarii mentalului. În consecinta, stati drept, fara nici cea mai mica tensiune, fara blocaj fizic. Corpul vostru tebuie sa fie destins si oarecum suspendat de coloana vertebrala, precum un palton in cuier. Instalati astfel observati-va respiratia, care trebuie sa fie lenta si profunda. Centrul vostru ombilical se umfla si se dezumfla ritmic. Constientizati fara a va concentra. Priviti, nimic mai mult, precum un spectator neutru.
Nu pledez pentru nici un efort. Tineti minte acest lucru. Va cer doar sa fiti atenti intr-un mod calm, sa inregistrati ceea ce se intampla fara sa comentati sau sa interveniti. Respirati asa cum respira noul nascut sau animalul. Toraxul lor este imobil. Ei inspira ridicandu-si abdomenul si expira readucandu-l la pozitia normala. Respiratia abdominala este singura naturala. Aprofundand-o, ea va va procura o senzatie de pace din ce in ce mai profunda.
Ati uitat incet, incet, cum sa respirati din cauza tumultului mental pe care vi l-a indus anturajul vostru, din cauza tensiunilor care v-au infectat spiritul. Priviti adolescentul. Deja respiratia sa a devenit ceva sarac, artificial, limitat la partea superioara a plamanilor. Abdomenul este blocat. Voi insiva ati constatat desigur ca, cu cat sunteti mai tulburati, cu atat respiratia voastra se cantoneaza mai aproape de piept. Nu mai ramane nimic din cadenta ampla a corpului care traieste spontan. Vegheati la restaurarea respiratiei abdominale, supla si usoara. Aceasta va va ajuta sa va calmati spasmele mentale.
De ce ne cereti sa contemplam procesul respirator?
Deoarece acest dute-vino al suflului tese o punte intre corp si suflet. El anima corpul datorita respiratiei. Constientizandu-va respiratia, capatand cunoasterea directa a aerului care intra si iese din plamanii vostri, descoperiti progresiv ca nu sunteti corpul. Am un corp, dar sunt mai mult decat acesta.
Organismul este ca un han. El nu este nici originea, nici destinatia mea. Pe masura ce perceptia suflului devine mai fina, omul prezinta instanta care nu este fizicul sau. Fulgere de luciditate il fac sa inteleaga faptul ca membrele, celulele, organele, nu sunt el. Vede ceea ce s-ar putea numi cele trei substrate ale personalitatii sale: corpul fizic, respiratia si sufletul. Corpul este cochilia, anvelopa, respiratia este legatura, puntea, sufletul este esenta, sinele real, fundamentul.
Pe calea cunoasterii de sine rolul jucat de respiratie este primordial, central. Pe un mal se afla corpul, pe celalalt sufletul; pe plan fizic existati, este evident. Dar sunteti plini, ingrijorati si o nostalgie de nestins va sugruma, deoarece, de asemenea simtiti nevoia de a exista si mai ales in regatul sufletului. Nu veti reusi decat utilizand placa turnanta a suflului, a respiratiei, trecerea pranei. Ea va va conduce spre fiinta. Postandu-va la nivelul buricului, al suflului natural, veti putea sa priviti in ambele directii: una duce spre corp, cealalta spre suflet. Nu exista decat un singur drum, dar il veti putea parcurge in ambele sensuri.
Iata de ce observatia suflului este capitala. Ea va ofera ocazia de a va dirija.
