Revista Universul Terapiilor doreşte colaborare cu medic homeopat din Bucureşti  Relaţii la tel. 0744 955 175

Dorothy Shepard, homeopat american din anii ‘50

PREVENŢIA pluteste in aer; apar clinici de nutritie; lapte si hrana suplimentara sunt date gratuit sau aproape pe nimic viitoarelor mamici; sfaturi gratuite privind toate tipurile de subiecte de sanatate sunt transmise radio: dar ca intotdeauna, cel mai sigur si inofensiv mod de preventie este ignorat: Homeopatia. Poate fi un subiect controversat, dar eu stiu aceasta: ca impreuna cu vegetale gatite simplu si traditional; cateva alimente crude zilnic, precum salatele care sunt intotdeauna disponibile intr-o forma sau alta tot anul; si fructe, paine integrala si numai o portie mica de carne si peste – tratamentul homeopat va preveni multe boli care apar la batranete sau chiar mai devreme – adica pe la patruzeci sau cincizeci de ani. Uitandu-ne inapoi de-a lungul decadelor pot sa-mi reamintesc cateva cazuri de oameni cu care am mentinut contactul timp de optsprezece – douazeci de ani, urmarindu-le istoriile medicale:

Cazul nr.1

Este membra a unei familii compuse din patru fete si doi baieti; ea este cea mai mare si a urmat tratament homeopat timp de aproape optsprezece ani, cu numai o mica pauza. Doamna a avut lumbago si sciatica, care atunci cand au fost tratate alopat, au invalidat-o pentru mai bine de doua saptamani; urmatoarea criza de reumatism pe care a avut-o a fost tratata „stiintific” conform principiilor homeopate cu Rhus. Tox. si Bryonia si a deranjat-o numai doua sau trei zile. O dieta fara carne timp de o luna a impiedicat o repetare.

Racelile serioase si brosita gripala au fost alte necazuri, intotdeauna aparand la inceput de ianuarie si tinand-o in casa timp de vreo doua saptamani sau cam asa ceva, apoi lasand-o cu o tuse de cateva saptamani cu suferinta si durere continua la baza dreapta a plamanilor, pana cand Carbo vegetabilis sau Bryonia sau Ipeccuanha in doze repetate au indepartat rapid gripa si chiar au preveni raspandirea la plamani. Kali carb., drept remediu constitutional, dat la sfarsitul atacului gripal – a curatat pneumonia nedizolvata de pe partea dreapta intr-un timp remarcabil de scurt.

Dar cel mai mare motiv de ingrijorare in viata zilnica a acestei doamne era suferinta menstruala, menstrele abundente, durerea si oboseala excesiva si epuizarea din aceasta perioada. Ea a primit diverse remedii, Ipecac. si Sepia cel mai des, de cate ori era necesar. Timp de un an intreg ea a fost vazuta zilnic dupa un accident la glezna dreapta, o luxatie foarte serioasa a ligamentelor gleznei si incheieturii gleznei, ceea ce a scos organele locomotorii din functiune timp de multe saptamani: muschii labei si piciorului si soldurile au fost paralizate si multe luni ea a schiopatat. Totusi, Arnica urmata de Rhus.tox., Ruta si mai tarziu Calc. Carb., toate in doze repetate impreuna cu masajul regulat, manipulari/manevre si lumina radianta, precum si reeducarea muschilor au rezolvat problema ligamentelor rupte si a muschilor intinsi; si acum exista o incheietura perfecta, fara schiopatare; niciun reumatism recurent nu-i aminteste de vechiul accident. Homeopatia si terapia fizica au indepartat toate urmarile negative. Acum ea a trecut prin menopauza usor si confortabil, fara nicio suparare – in fapt ea nu a avut niciun necaz. Se simte mai bine decat s-a simtit ani de zile si poate face fata unei zile grele de munca. De-abia daca are par alb si arata mai tanara cu ani de zile decat varsta ei. Mama ei marturiseste ca este surprinsa de cat de bine arata si ca ea insasi la acea varsta suferea mereu si era intotdeauna bolnavicioasa.

Acum partea interesanta este sa comparam sanatatea acestei doamne cu aceea a celor trei surori ale ei. Ele toate au avut probleme cu ciclul lor; flux abundent, dureri etc. O sora a facut un chist ovarian si a avut toate organele reproductive indepartate chirurgical; cealalta sora a avut fibrom, consecinta fiind o mare bucata din uter – si restul – taiate. Cea mai tanara acum merge pe acelasi drum, tocmai a facut o biopsie pentru o tumoare uterina indoielnica. Este o coincidenta ca singura care a urmat tratament homeopat a scapat de operatiile pe care le-au avut surorile ei ? Ea insasi stie si este recunoscatoare cui se cuvine: Homeopatiei, fiind constienta ca a scapat de toate necazurile si durerile si mai rau, de consecintele unei operatii.

Daca acesta ar fi singurul caz, as putea spune, a fost o coincidenta: dar eu aud iarasi si iarasi si citesc despre cum doctorii homeopati si-au salvat pacientii de masa de operatie; si in timp ce faceau astfel, au impiedicat invaliditatea cronica si au transformat pacientii in indivizi mai puternici si mai sanatosi: bineinteles ca aceasta este adevarata preventie!

Doamna despre care tocmai am vorbit, a urmat timp de ani de zile dieta descrisa anterior, a mancat din belsug vegetale verzi, a baut sucuri de fructe si legume, portii de salate si fructe zilnic, si prin urmare se bucura de o sanatate excelenta, fiind cea mai buna reclama pentru Homeopatie si dieta corespunzatoare.

Pacienta nr.2

A fost o femeie mai tanara , care s-a „convertit” la inceput fara sa stie, pana cand a experimentat binefacerile Homeopatiei si a devenit o adepta. Era o doamna subtire si delicata si intotdeauna suferea de raceli si guturai, care evoluau rapid spre gripa. În fapt, era o persoana care intotdeauna are la indemana un termometru; era pentru ea o necesitate tot atat de mare precum puful de pudra pentru nasul lucitor. Mai inainte, insistase sa i se faca o serie de vaccinuri anti-raceala care aparent pentru un anotimp sau doua au prevenit aceste raceli severe; dar cand ea a fost tratata serios si a urmat tratament regulat cu granulele homeopate, putina indoiala a ramas in mintea ei ca Homeopatia a actionat cu mai mare siguranta decat vechea cale de tratament. În fapt, ea se astepta sa se faca bine in douazeci si patru sau cel putin patruzeci si opt de ore si de obicei asa si se intampla. Singura data cand a fost bolnava timp de trei saptamani a fost cand , in timpul vacantei, a avut un episod de oreion cu temperatura de 39 grade mai multe zile, si a fost tinuta strict la pat si pusa sa transpire si sa se „purifice” de catre un medic generalist. Spre neplacerea sa, familia nu a vrut sa auda de altceva exceptand tratamentul doctorului local, intrucat a preferat medicamentele patentate in locul Homeopatiei. Rezultatul a fost ca ea s-a intors in oras cu totul slabita si suferind de o depresie extrema si colita cu mucus timp de luni de zile: aceasta depresie este o sechela obisnuita a oreionului, nu stiu daca datorita tratamentului sau oreionului insusi. Tot ceea ce stiu este ca tratamentul homeopat pentru oreion nu produce aceasta depresie. Doar ce am avut experienta unei epidemii minore de oreion si niciunul din copii nu au avut forme grave, ei au fost toti bine in mai putin de o saptamana. Poate intreaga poveste va fi spusa alta data, sper.

Doamnei nr.2 ramasa cu colita si depresie dupa incidentul cu oreion, i s-au luat probe de excretii si gasindu-se Bacillus Morgan, s-a facut un preparat homeopat din el in dilutiile 30 si 200, si dupa o serie cu acest remediu urmat de Pulsatilla 30 si 200, ea si-a revenit complet dupa trei luni atat din colita cat si din depresie. Însanatosirea ei nu a fost tocmai ajutata favorabil de povestile infioratoare ale tuturor cunostintelor ei despre diversele cazuri de colita pe care le stiau ei, care fusesera bolnavi ani de zile, unii cinci sau zece, altii optsprezece ani, fara nicio perspectiva de vindecare. Totusi Homeopatia a reusit din nou si in trei luni ea era vindecata de colita ei. O alta piatra de incercare a acestei doamne era ciclul lunar; dismenoreea, greata, voma si colapsul erau intotdeauna foarte epuizante in fiecare luna. A fost nevoie de remedii diverse, Colocynthis, Nux vomica si Ipecac. au fost de mare ajutor in diverse momente: in fapt, Ipecacuanha a fost mereu la indemana, pana cand tratamentul constitutional cu Pulsatilla, Calcarea si Lycopodium au produs cicluri usoare si fara dureri – o mare usurare pentru o femeie care trebuia sa-si castige existenta. Ea a evoluat fizic si mental in ultimii cincisprezece ani, de cand a aflat de acest tratament de prevenire a bolii, si a luat peste 14 kg in greutate, fiind la maximul formei ei; nu mai era mereu obosita, bolnava si epuizata, plangandu-se si suferind intotdeauna.

Pacienta nr.3

Are un istoric de „numai” unsprezece ani cu tratament homeopatic, inceputul fiind in timpul unui episod de rubeola care a durat numai cateva zile; ea s-a intors la lucru in zece zile, dupa doze repetate de Pulsatilla si Sulphur: o adevarata performanta; stiu ca pe timpul Primului Razboi Mondial sute de femei din birourile guvernamentale au facut rubeola, si cateva au fost bolnave, cateodata timp de saptamani; si unele chiar au murit. Rubeola nu-i o gluma la un adult si il poate afecta foarte serios. Dupa aceea am aflat ca aceasta doamna era o persoana foarte reumatica, intotdeauna supusa reumatismului in membre si faringitelor streptococice, care apareau dupa vreme umeda; s-a prescris Rhus.tox.6 din cauza acestei baze reumatice, si a actionat mai bine decat a crezut ea posibil. Aceste faringo-amigdalite obisnuiau sa faca fiecare iarna un moment foarte neplacut, un anotimp de temut; intr-o iarna chiar a stat la pat pentru o perioada foarte lunga si departe de serviciul ei pentru multe zile.

Dupa ce lua Rhus tox. Faringo-amigdalitele obisnuiau sa dispara rapid; astfel incat ea a capatat obiceiul sa aiba o rezerva de Rhus tox. acasa si sa ia o doza sau doua la primul semn prevestitor, cu rezultate foarte bune. A remarcat nu de mult ca nu a mai petrecut o zi la pat de mai bine de unsprezece ani si nu a lipsit niciodata de la serviciu tot acel timp! Ea a avut si o alta infectie in gat, cu cateva veri in urma, diferita de suferinta ei obisnuita. A fost o stare septica, cu amigdalele inflamate, de culoare rosu inchis si uriase, fara nicio durere, chiar daca erau atat de inflamate. Baptisia a parut sa ajute la inceput, dar numai dupa ce am descoperit marea sensibilitate la atingerea pe exterior, frica de a fi atinsa, agravarea la baut cald si la miscarea capului, am recunoscut Belladonna; doua sau trei doze au curatat rapid inflamatia gatului. Remediul sau constitutional era Silicea si ea a raspuns foarte frumos la el. Chiar de cand era copil si pana azi, avea tendinta sa alunece si sa cada jos; corpul ei purta multe semne ale acestor experiente umilitoare, in special bietii ei genunchi erau intotdeauna juliti. Simtea frigul foarte tare si ura iernile, intrucat ele o faceau sa se simta atat de rau, iar psihologic era neincrezatoare, intr-un fel lipsindu-i increderea, se tinea in umbra, ii era teama sa se aprecieze. Toate acestea indicau Silicea, si Silicea in doze ocazionale a ajutat-o cu totul, chiar pentru firea ei!

Iarna trecuta, dupa mult stres si epuizare domestica, a facut o urticarie difuza, pe tot corpul ceea ce era foarte iritant, mai rau dupa baie; de asemenea continua sa se planga ca ii este atat de frig in interior, chiar in oase, tot „ interiorul” ei il simtea rece ca gheata. I-am dat Sulphur 1m, in principal pe baza simptomelor; urticaria agravata de baie; si eruptia de pe piele s-a dus si de asemenea spre marea mea surpriza, aceasta senzatie de rece ca gheata. Cautand Sulphur in repertoriul Kent, am vazut Sulphur la rubrica, „ senzatie de rece ca gheata in oase si partile interne”, si m-am gandit intotdeauna la Sulphur ca la un remediu fierbinte, un remediu simtind caldura exagerat. Într-adevar Sulphur este un remediu variat, si nu ma pot descurca fara el.

Aceasta prietena a mea, cand a venit toamna urmatoare, a inceput sa se planga din nou de frig, cat de ingrozitor de frig era, cu mult inainte sa fie necesar, m-am gandit. Totusi, i-am promis un remediu care sa o incalzeasca, si ea a primit Silica xm. Potentele mari nu actioneaza, spun unii oameni; dar credeti sau nu, o scurta perioada de vreme cu adevarat rece, cu inghet la sol si vant rece din nord a venit in douazeci si patru de ore de cand i se daduse aceasta doza de Silica xm; si am intrebat-o temator: ”Ce zici de vremea asta rece?”- Spre surpriza mea, ea a raspuns ca nu a simtit-o de loc, chiar daca fusese pe afara facand vizite toata ziua ! Poate fi sugestionare, dar raspunsul favorabil la sugestie aparut de cand i s-a dat Silica!.Dar ea este o persoana rationala, cu propria judecata. Asa ca vedeti, remediul homeopatic potrivit incalzeste o persoana, actionand asupra mecanismului de regularizare a caldurii din organism. Printre alte lucruri el actioneaza asupra caracterului si il schimba; il modifica astfel incat dupa cateva luni cu greu ai putea sa-l mai recunosti drept acelasi individ.

Tema mea era preventia bolii prin mijloace homeopate. Ei bine, reumatismul acestei doamne s-a dus; faringitele ei sunt de domeniul trecutului; lumbago-ul si reumatismul picioarului, precum si muschii umarului nu o mai dor acum; astfel Homeopatia a prevenit ca reumatismul sa devina cronic, a prevenit imbolnavirea inimii, care urmeaza atat de des dupa reumatism. Nu e aceasta suficient sa arate ca remediile date conform regulii „ similarul vindeca similarul”- actioneaza ca mijloace preventive ale bolii?

O alta actiune interesanta a remediului Silicea in acest anume caz a fost actiunea sa asupra glandelor sudoripare. Transpiratia la subrat era profuza, foarte puternica si neplacuta tot anul, chiar si iarna. S-au dat diverse remedii pentru a preveni acest miros al corpului, cu foarte putin efect; dar Silicea a indepartat si acest simptom neplacut, in modul corect homeopat, vindecand din interior, nu eliminandu-l si inchizand porii pielii cu aplicatii locale. Acum Silicea nu este intotdeauna remediul pentru a indeparta mirosul corpului: poate fi oricare alt remediu. Trebuie sa tineti minte ca Homeopatia individualizeaza; fiecare persoana trebuie luata ca un intreg unic si studiata corespunzator; si mirosul organismului este numai un simptom comun si nu unul foarte important – exceptand pentru pacient – din punctul de vedere al celui ce prescrie. Astfel mirosul corpului poate fi indepartat de orice remediu care acopera simptomele importante ale acelui anume pacient. Şi aici vine geniul celui care prescrie, sa descopere aceste simptome principale. Acoperind cu remediul homeopatic bine ales aceste simptome cu remediul – poti si faci adevarata munca de preventie; ai posibilitatea sa previi boli interne serioase. Poti preveni boli de inima, tuberculoza etc., ba chiar si cancerul poate fi prevenit in momentele de inceput.

Traducere Bianca Tazlaoanu

Sponsorizate
Homeopatie

De ce ar trebui sa ne tratam homeopat?

Homeopatia este o metoda de tratament rapida si eficienta ce urmeaza ritmul propriu al…
Homeopatie

Ce este homeopatia?

Dr. Sorina Soescu Homeopatia este o metoda de tratament bazata pe principiul similitudinii, care…

Citeste mai departe

Poveste de învingător. Medicul născut la 7 luni care recuperează bebelușii prematuri
Medicina clasica

Poveste de invingator. Medicul nascut la 7 luni care recupereaza bebelusii prematuri

Venita pe lume cu handicap si cantarind doar 1.600 de grame, doctorita Liliana…
Sănătatea femelior: anexita nu trebuie ignorată!
Medicina clasica

Sanatatea femelior: anexita nu trebuie ignorata!

Netratata sau tratata incorect, poate duce la infertilitate. Incidenta…
Soluţii antisforăit: ce funcţionează cu adevărat şi ce nu
Medicina clasica

Solutii antisforait: ce functioneaza cu adevarat si ce nu

Sforaitul nu mai este considerat de nimeni o problema minora, o neplacere…
Anunţul şocant al unui doctor: „Prefer să am HIV decât diabet”. Specialistul explică de ce
Medicina clasica

Anuntul socant al unui doctor: „Prefer sa am HIV decat diabet”. Specialistul explica de ce

Pentru multi oameni, HIV reprezinta un virus letal, iar prezenta sa in corp…