învăţătura creştină despre puterile sufletului • despre stările psihice •
despre atenţie și memorie • despre imaginaţie şi fantezie • despre virtuţi
Fundamentala carte a cunoscuților psihologi ortodocşi din Sankt-Petersburg – specialiști cu vastă experiență profesională și totodată profund atașați de experiența creștinismului ortodox – se impune prin coerenţa, precizia şi deplinătatea expunerii, comparând şi îmbinând acolo unde este cazul, într-o manieră caracteristică, acumulările ştiinţei psihologice şi multimilenara experienţă, încuviinţată şi însuflată de Dumnezeu, a asceticii ortodoxe.
Atât pentru specialiştii care doresc să-şi pună cunoştinţele şi talentul în slujba vindecării şi mântuirii sufletelor, cât şi pentru toţi cei ce vor să obţină o perspectivă cât mai completă asupra problemelor sufleteşti, perspectivă care să întrunească tot ce este mai bun din tradiţie şi din modernitate, cartea de faţă reprezintă o lucrare de referinţă în domeniul de tot mai mare interes al psihologiei şi psihoterapiei ortodoxe.
ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ORTODOXA
Articole asemanatoare
Edtura Universitara
Introducere in Psihiatrie
Evaluarea psihologica clinica este un proces etapizat sistematic extrem de complex ce se adreseaza…
Editura ACT si Politon
Puterea lui NU
ACT si Politon va ofera cartea Puterea lui NU (The Power of No), de James Altucher si Claudia Azula…
Editura LITERA
Psihologie si "Labirintul lui Dumnezeu"
" Lumea noastra umana este un maret labirint daruit de Dumnezeu" Edward Tolman Suntem cu adevarat…






