Atunci cand o persoana merge la un terapeut ce foloseste Qigong-ul pentru a trata, el trebuie sa aiba capacitate de integere si sa faca ceea ce ii indica terapeutul. Daca acesta ii spune de exemplu sa faca un exercitiu, bolnavul trebuie neaparat sa faca acel exercitiu, pentru ca in momentul practicii el va putea primi puterea pe care terapeutul i-o transmite. Aici trebuie facuta o paranteza pentru a spune ca in Qigong tratamentele se fac uneori si de la distanta. Se poate intampla ca terapeutul sa incarce un obiect si sa-l dea celui bolnav indicandu-i acestuia o anumita actiune legata de obiectul respectiv. În momentul in care pacientul va executa acea actiune, puterea cu care a fost incarcat obiectul va ajunge in interiorul celui bolnav si va actiona.
Pe de alta parte pacientul nu trebuie sa considere ca indepartarea afectiunii este sarcina exclusiva a terapeutului. Pacientul este asemenea unui televizor. Pentru ca emisiunea sa fie receptionata trebuie ca in primul rand televizorul sa fie aprins. În al doilea rand trebuie ca televizorul sa fie pus pe canalul pe care se transmite emisiunea si canalul sa fie bine prins. De aceea, pe durata tratamentului pacientul trebuie sa se relaxeze, sa intre intr-o stare de receptivitate, sa-si urmareasca senzatiile care-i apar in corp. Atunci cand incepe tratamentul, dupa ce se relaxeaza, pacientul isi va stabili urmatorul lucru in mental: "Voi primi toate semnalele pe care terapeutul mi le transmite". El trebuie sa aiba respect fata de terapeut. Indiferent care este pozitia sociala a pacientului, indiferent de starea sa financiara sau de nivelul sau profesional, atunci cand merge la un astfel de terapeut, bolnavul va trebui sa-l vada pe terapeut ca pe un om ce il poate ajuta, care-l poate invata ceva. Daca insa pacientul se gandeste: "Eu sunt un om important, sunt profesor universitar (sau senator sau chiar ministru), terapeutul trebuie sa ma vindece, o sa-i atrag atentia sa-si dea toata silinta!", atunci rezultatele vor fi foarte slabe. De ce? Pentru ca cel bolnav nu va avea stare de receptivitate, de respect fata de terapeut si semnalele terapeutului vor patrunde mult mai greu in corpul suferindului.
Se intampla deseori ca terapeutii sa nu aiba rezultate asa de bune atunci cand ii trateaza pe cei din familia lor. Explicatia este un pic asemanatoare. Cel bolnav se gandeste: "Cumnatul meu (sau sotul s.a.m.d.) trebuie sa ma vindece". În timp ce pacientul face un efort si merge pana la cabinet, cheltuieste niste bani pentru care a muncit (deci s-a decis sa intreprinda o actiune in urma careia spera aparitia unui rezultat), cel de acasa nu face nici un efort. Ba chiar consuma timpul terapeutului, care ar trebui sa practice, sau sa manance, sau sa se odihneasca. Prin aceasta atitudine cel bolnav nu va reusi sa intre intr-o stare de receptivitate, rezultatele vor fi mai slabe. Pentru ca rezultatele sa fie bune este deci necesar ca si pacientul sa actioneze, alaturi de terapeut, chiar ar fi de dorit ca pacientul sa aiba aceeasi reprezentare mentala cu cea a terapeutului.
