Patru din zece persoane consideră că sunt timide. Se referă la sine spunând că sunt "introvertite" sau că "nu se simt confortabil" în societate – pot vorbi deschis între prieteni, dar rămân fără cuvinte la ședințe sau la petrecerile cu multă lume. Iar când se plâng că se sunt intimidate de o discuție cu șeful lor sau de o prezentare în fața unei audiențe, aud veșnica încurajare: "Poartă-te firesc! Fii tu însuți!".

Ușor de spus, dar greu de făcut, mai ales când ești predispus la anxietate socială, observă autoarea cărții de față, specialistă în tulburările anxioase. Oferind explicații științifice clare, sfaturi directe și povești de viață încurajatoare, Ellen Hendriksen pleacă de la o premisă surpinzătoare: orice timid are în sine suficiente resurse pentru a face față unor situații sociale noi și angoasante.

Cartea ajută cititorul să înțeleagă rădăcinile anxietății sociale, dar și în ce fel mintea noastră poate fi "resetată" prin schimbarea unor comportamente și prin reducerea la tăcere a Criticului Interior – acea voce enervantă care-ți șoptește: "Toți te vor judeca".

Folosindu-și umorul, dar și expertiza psihoterapeutică, autoarea îi ajută pe cei timizi să-și regăsească încrederea și să contracareze anxietatea încă din fașă. Doar așa vor putea să se simtă în largul lor, să fie ei înșiși.


Ellen Hendriksen este psiholog clinician la Centrul pentru Anxietate și alte Tulburări Asociate de la Universitatea din Boston. A devenit celebră în mediul online prin seria de editoriale audio "Savvy Psychologist" (Psihologul iscusit). http://www.edituratrei.ro/carte/ellen-hendriksen-cum-sa-fii-tu-insuti-linisteste-ti-criticul-interior-si-depaseste-anxietatea-sociala/3318/

Articole asemanatoare

atacul de panica
Editura REVISTA TIMPUL

Eliminarea atacului de panica

Neurofeedback Plus: Eliminarea atacurilor de panica. Studii de cazNoi, Alina Robu si Alina Diana…
Editura Vellant

Cealalta jumatate

Este creativitatea un drum solitar sau poate fi parcurs in doi? Treisprezece eseuri captivante…
Editura Vellant

Solutia Schopenhauer

Prestigiosul romancier si psihiatru Irvin Yalom ofera in acest roman una dintre cele mai minutioase…

Citeste mai departe

psihoterapie varstnici
Medicina clasica

Batranetea nu este o boala

Batraneatea nu este o boala. Este doar o noua ipostaza a trupului, a mintii, a…
Medicina clasica

„EXCESUL DE GLUCOZĂ” SI RADICALII LIBERI: MECANISME, MITURI SI REALITĂŢI

Este uşor să auzi vorbindu-se despre „glucoză în exces” şi să te gândeşti…
Poveste de învingător. Medicul născut la 7 luni care recuperează bebelușii prematuri
Medicina clasica

Poveste de invingator. Medicul nascut la 7 luni care recupereaza bebelusii prematuri

Venita pe lume cu handicap si cantarind doar 1.600 de grame, doctorita Liliana…
Sănătatea femelior: anexita nu trebuie ignorată!
Medicina clasica

Sanatatea femelior: anexita nu trebuie ignorata!

Netratata sau tratata incorect, poate duce la infertilitate. Incidenta…