psihiatrie informationala

Cheia progresului lumii contemporane este informaţia. Într-adevăr, majoritatea palierelor societăţii contemporane sunt informatizate. Generaţia actuală devine modelată sau se formează prin mijloace de informare. Omul contemporan este asaltat permanent de o bogăţie informaţională tot mai mare. Aceasta are efect asupra psihismului, nu numai benefic, ci şi nociv. Informaţia este materia primă în funcţionarea creierului, ea rezultând din prelucrarea semnalelor externe, dar şi al celor interne. Creierul are o structură anatomică complexă (hardware), dar şi un program de funcţionare (software). Cele două paliere se întrepătrund, sunt îmbinate prin structură. Defalcăm patologia organică a creierului ca aparţinând neurologiei, iar cea a programului de funcţionare al creierului, psihiatriei.
Nu am detaliat prea mult teoria sistemelor, nici teoria informaţiei, decât cu datele necesare înţelegerii descrierii psihopatologiei în această carte. Am încercat să fac o abordare cât mai apropiată descrierii clasice a psihopatologiei, la intersecţie cu teoria informaţiei. Consider că orice abordare a unui domeniu de pe alt palier al ştiinţei conduce la aprofundarea cunoaşterii acelui domeniu.
Sper ca această carte să fie utilă medicilor psihiatri, neurologi, fiziologi, fiziopatologi, psihologilor şi studenţilor.

mai mult

Articole asemanatoare

Ghid
Editura Philobia

Ghid pentru oamenii inteligenți

Ai vaga senzație că ceva nu este în regulă, dar nu știi exact ce anume te deranjează. Uneori te…
Editura Vellant

Solutia Schopenhauer

Prestigiosul romancier si psihiatru Irvin Yalom ofera in acest roman una dintre cele mai minutioase…
Edtura Universitara

Comunicarea in consumul de droguri

Cand am decis sa scriu aceasta carte am privit-o ca o finalizare a unui proiect personal-teza de…

Citeste mai departe

HOPE for Severe Affective Disorders
Medicina clasica

HOPE for Severe Affective Disorders

“Lived experiences heard: real voices, real change.” Tema World Mental Health…
Medicina clasica

Tratamentul online al depresiei

Tratamentul online al depresiei: o solutie moderna pentru oameni cu nevoi…
Evaluarea depresiei  Bucuresti
Medicina clasica

Evaluarea depresiei si interventii clinice bazate pe factori psihosociali

. 🎓 Formare profesională pentru psihologi Evaluarea depresiei și intervenții…
formare
Medicina clasica

Curs de formare "Bune practici in evaluarea psihologica clinica"

Vă invităm să participați la cursul acreditat „Bune practici în evaluarea…